Dor de Ceahlau si Pensiunea Perla in 3 povesti

   “Muntele... este locul unde se scriu povești. Locul plin de energie misterioasă care te atrage ca un magnet. Locul în care aripile timpului iți pun un semn de întrebare pe care dorești să-l repețila nesfârșit, locul părăsit în fugă unde lacrima din prezent e de fapt a viitorului și descoperi în taină  că are un alt sens. Locul rece plin de inimi calde ce se transformă în petale de flori rasfirate de vânt atunci când îl părăsești. Locul unde refugiul e de fapt o descoperire a naturii virgine ce îți zambeste în cale și te îmbrățișează continuu. Este locul tău, singurul care te motivează diferit și te atrage într-o meditație timpurie a existenței tale și a naturii ce te înconjoară.”

   În plină pandemie îmi amintesc nostalgic de aceste cuvinte rostite din adâncul inimii anul trecut, cand am fost fericitul câștigător al unui premiu ce a constat in 2 nopți de cazare la Pensiunea Perla din stațiunea Durau așezată la poalele muntelui Ceahlău într-un cadru mirific pe un platou falnic având facilități excelente și prețuri bune, camera având un preț în jur de 120 ron/noapte. Despre Pensiunea Perla avem numai cuvinte de laudă.

   La aproximativ 2 ore si jumătate distanță de Suceava, trecând  prin Târgu Neamț avand contact cu un drum si peisaje de o frumusețe rară, stațiunea Durău ne întâmpină cu brațele larg deschise. Pentru noi de aproximativ 10 ani de zile conceptul de "a 2-a casa" a devenit realitate - am ajuns acolo turiști și am plecat prieteni, cu bateriile încărcate dar si cu regrete deoarece drumul de întoarcere spre casa a dat mereu impresia de infinit... Am descoperit o gazdă minunată - doamna Ina - care pe lângă faptul că se numără printre puținii oameni pe care i-am întâlnit ce știu  cum să facă turismul - ne-am împrietenit cu o familie frumoasă și fericită. Cu toate că eram actori într-un mic colț de rai din "marele necunoscut", când auzeam simpla intrebare din parte dumneaei "Domnu`Călin mai aveți nevoie de ceva?" tresaream și îi spuneam gazdei adevărul, că totul este mai mult decât suficient, dând dovadă de o amabilitate rar întâlnită. 

Pe aripile timpului am fost cazați în toate corpurile pensiunii în funcție de disponibilitate și de fiecare dată ne-am simțit minunat și datorită faptului că am fost tratați foarte bine și de către angajații pensiunii(ne-a fost pusa la dispozitie si bucataria proprie). Am luat parte la bucuriile unui administrator de pensiune in adevăratul sens al cuvântului dar și la problemele apărute cu turistii deoarece o parte dintre noi, romanii nu avem mentalitatea de oaspeti necesară crezând ca nu ne interesează nimic dacă nu ne aparține, sau mai rău  credem ca după ce plecăm dintr-un loc nu mai trece nimeni pe-acolo...

  Despre Ceahlau nu putem spune decât că a fost dragoste la prima vedere. Pentru noi muntele a fost asemenea unei surprize descoperite de băiețelul nostru de 2 ani într-un ou Kinder împărtășind aceleași experiențe: de la curiozitate la bucurie, de la dorință la încercare. În decursul anilor am făcut mai toate traseele posibile din stațiunea Durău printre care: 

Stațiunea  Durău – Cabana Fântânele – Cusma Dorobantului – Stânca Panaghiei – Cabana Meteo – Vârful Lespezi – Cabana Dochia

Staţiunea Durău – Poiana Viezuri – Cascada Duruitoarea – Poliţa Ariniş – Piciorul Şchiop – Cabana Dochia

Statiunea Durău – Cabana Fântânele – Vârful Toaca – Cabana Dochia – Cascada Duruitoarea

   Am urcat cât de mult am putut de fiecare dată în funcție de anotimp și vreme fără să facem eforturi supraomenesti - uneori până la Cascadă, alteori până la Cabana Fantanele sau Poiana Viezuri dar și traseul în întregime (trasee ce au fost parcurse după caz între 2 și 6 ore) îndrăgostiți fiind de ceea ce ne ofera natura iubind muntele, alteori relaxandu-ne pur și simplu într-o după-amiază călduroasă de vară la un fresh de portocale pe terasa pensiunii Perla dar și la un grătar târziu în noapte. Pe traseele marcate nu de puține ori am auzit ursul toamna și am avut fel și fel de peripeții care ne-au facut să ne aventurăm și mai mult în descoperirea muntelui sfant (cu sărbătoarea in ziua de 6 august - Schimbarea la Față -  fiind hramul manastirii muntelui Ceahlau, dar și apariției piramidei  holografice pe Varful Toaca  - fenomen pe care nu l-am trăit live încă).
Ciripitul păsărelelor dimineața devreme împreună cu murmurul apei în ascensiunea noastră matinală salutând răsăritul într-un aer rece, tare și curat sunt senzații greu de explicat... Putem spune acum că Ceahlăul face parte din viața noastră: am copilarit cu el, ne-am maturizat și am devenit o familie. Este o sursă inepuizabilă de energie și frumusețe într-un cadru natural ca nimeni altul.

   Ei bine, dacă tot am zis la început că muntele este locul unde se scriu povești ne-am gândit să vă împărtășim 3 dintre ele. 

1. Iarna friguroasă a anului 2015 transformată  în  vară

   Am vrut să urcăm pe munte în toiul iernii neavând experiența necesară și nici echipament adecvat. Era iarna friguroasă a anului 2015 când soția îmi șoptea calduros la ureche pe un ton lin undeva pe un traseu marcat acoperit abundent de zăpadă după 1 oră de urcus greoi în inima Ceahlăului: "încet, încet, putem să urcăm...Știu că poți!". Dincolo de condiția fizică precară a fost dorința ce nu m-a facut să renunț. Ea a transformat un obstacol în provocare. Nu credeam vreodată că razele soarelui pe munte pot schimba anotimpul. Dintr-o dată lovit am fost de o căldură nemărginită - mi-aș fi dorit să fiu în pantaloni scurți și tricou iar totul în jur s-a transformat intr-o simpla plimbare de bulevard...

2. Festivalul muntelui Ceahlău

  Acum 2 ani... Într-un weekend canicular în luna lui cuptor predominant atacat de albine fioroase ne petreceam timpul liber în stațiunea Durău în așteptarea bebelușului la pensiunea Perla. Cum altfel decât în inima naturii pe un platou imens într-o poiana aproape de muntele sfânt și atmosferă folk? Era sărbătoarea muntelui Ceahlău!  Lângă noi la pensiunea Perla erau cazate 2 familii din Vaslui. Pe seară pe măsură ce se goleau păhărelele de rachiu cu atât mai mult se făceau planuri de urcat din greu pe munte. Prin Bicaz, Izvorul Muntelui... Când? Ziua imediat următoare sau a 2-a zi, chiar a 3-a! Iar traseele marcate se transformau în adevărate  cumpene, în alți munți afumați de turiști potriviți. Sau orice alt traseu inventat atât timp cât grătarul sfâraia la vreme de seară răcoroasă rău, împînzită de condiții meteo nefavorabile și de o lună imensa, plină, ca in "Twilight" ce părea la km distanta dar atât de aproape încât... soarta facea ca la același grătar dublu, să fim cei ce contează. Soția revoltata pe sexul feminin pentru ca bărbații "afumati" - cum altfel?! lasă soțiile /prietenele să cucerească singure,izolate Ceahlăul cu toată carnea pe grătarul fără foc (eu fiind principalul vinovat deoarece fără să vreau am luat prea mult jar de la ei) iar ei să facă planuri și trasee marcate (sau nu) într-un foișor plin de aburii alcoolului. Noaptea însă a fost.. de groază la propriu. Îmi amintesc zâmbind ironic cum, noaptea, prin geamul de la mansardă fulgera ca ziua și parcă vedeam artificiile de la fostul revelion, stropii grei si nervoși uriași de ploaie îmi atacau familia necruțător în miez de noapte și într-o secunda ne-am trezit amândoi brusc... sotia speriată, însărcinată, cu o privire ca in filmul "Suspiria" ofta și se uita în gol. Eu, cu o bere la bord (sau două) neavând replică sau subiect am pus punctul pe I și i-am adresat întrebarea de un milion de puncte. Ca în jocul "Max Payne":"Esti HAPPY cu mine?" pe un fundal fulgeriu spre intunecat in care toate umbrele pareau pământeni cu acte-n regulă cu o suita de forme si un festival de culori. Spre surprinderea mea răspunsul a venit instant, răzleț din partea ei, hotărât dar sigur ce m-a determinat să  sper sau să  cred: "DA, parca sunt într-un film de groază...".

3. Planul de rezervă 

   Atunci când ai un weekend liber la 2 săptămâni e posibil să îl planifici minuțios din timp. E posibil sa-ți faci planuri peste planuri, rezervări, sa aștepți nerăbdător acele 2 zile pe care vrei să le petreci cu familia undeva departe de viața cotidiana. Dar ce faci când te cheamă muntele la el și cu o zi înainte primești vestea neașteptată? Da, plouă și iar plouă.

Într-o primă fază se dă totul peste cap. Mulți renunță. Dar depinde cum vezi lucrurile. Cel mai bun lucru pe care îl poți face este sa accepți ploaia. Chiar dacă pare greu de crezut, prin ea lucrurile arata diferit. Eu am descoperit urmatoarele:

1. Ceața mistică alături de norii spectaculoși. Nu ești decât un simplu privitor al transformărilor platoului naturii. Te întrebi "Ce caut eu, aici?" acceptând această invitație din partea ei.

2. Zgomotul picăturilor de ploaie și mirosul lor oferă o experiență aparte și îți încarcă instant bateriile. Cadrul se schimba brusc și pare mai intens ca niciodată.

3. Odihna. Nu ne aventurăm pe trasee. Ne odihnim ascultând cântecul naturii. Învățăm sa ascultăm și să apreciem tot ce se aude și vede în jur.

4. Grătarul cu fumul lui aromat. Un grătar pe vreme ploioasă nu înseamnă timp pierdut. Înseamnă socializare, relaxare, înseamnă... un plan de rezervă. Și dincolo de el 😉

În final, vrem să vă împărtășim cum ne-am petrecut sfârșitul lumii.

Eram undeva prin anul 2012. Indiferent de canalul de știri ce ieșea în cale butonand rapid telecomanda auzeam fel și fel de speculații legate de sfârșitul lumii având în prim plan fie o invazie extraterestră, fie o apocalipsă,fie catastrofe naturale (in niciun caz un virus ucigaș, ca acum :) ) Un an de cumpănă în viziunea multora. Însă nu am fost oprit de spiritul aventurier care ne-a luat prin surprindere și ne-a readus în stațiunea Durău. Acolo m-am îndrăgostit de Copacul Singuratic - sub acest nume fiind cunoscut de toată comunitatea. Un copac măreț învăluit în mister care te îmbrățișează și se transformă într-un ocrotitor. Un punct cheie, o călăuză a muntelui Ceahlău, o cetate de unde poți observa toată măreția masivului, un prieten pe umărul căruia te poți baza la greu.

Așa îmi amintesc de sfârșitul lumii...